Iubesc acel copil din mine

     Inca un an a trecut.Tin minte si acum cum fugeam de la gradinita ,sa stau cu mama si cum intram in casa murdara din cap pana in picioare,cautand mereu alte scuze.
     Mereu credeam ca daca o sa ridic mainile in sus,o sa pot atinge norii,ma bateam cu toti baietii si parca simt si acum jumatatea de inghetata din jurul gurii,acea inghetata de ciocolata din zilele fierbinti de vara,pe care le petreceam alaturi de cei ce ma faceau sa ma simt copil.Si sa nu uit de ziua in care am invatat sa merg pe bicicleta.Se citea in ochii mei atata fericire!Ma ridicam pe varfuri sa ajung pedalele si oboseam atat de repede,dar fiecare cazatura,fiecare cazatura a fost pentru mine o incurajare,pentru ca stiam ca pot si ca nu trebuie sa renunt.
   Atat de distractive erau zilele la bunici cand cautam dimineata oua in cuibarul gainilor si ziceam ca nu stiu nimic fara sa fiu intrebata despre asta.
   Toate florile pe care le vedeam erau ale mele,pentru ca in toate gaseam acel parfum superb al fericirii.Rupeam petala cu petala spunand:"ma iubeste..nu ma iubeste",fara sa ma gandesc la o persoana anume,iar apoi strangeam petalele, le aruncam in sus lasandu`le sa`si faca loc in parul meu si iubeam atat de mult acea "ninsoare de petale", asa cum obisnuiam sa o numesc.
   Ar fi o minciuna sa zic ca a murit acel copil din mine,pentru ca si acum obisnuiesc sa fac aceste lucruri,dar stiu sa pun mai mare pret pe toate.Si da,e adevarat,iubesc acel copil din mine!